Din punct de vedere contabil, salariatul român nu este doar o resursă umană. Este, în primul rând, o sursă stabilă, predictibilă și extrem de generoasă de venituri bugetare. Practic, statul nu angajează direct, dar încasează ca și cum ar face-o.
Salariul brut – o promisiune frumoasă
Totul începe cu salariul brut, acea sumă optimistă trecută în contractul individual de muncă, menită să dea speranță. Din punct de vedere contabil, brutul este doar materia primă din care statul își extrage partea leului, iar salariatul… resturile.
Contribuțiile sociale – solidaritate obligatorie
Înainte ca salariatul să apuce să viseze la salariul „în mână”, intră în scenă contribuțiile sociale:
CAS (pensii) – 25%
O investiție pe termen lung într-o pensie care, la momentul respectiv, va avea valoare istorică.
CASS (sănătate) – 10%
O contribuție care asigură accesul la sistemul medical, cu condiția să ai timp, răbdare și eventual propriile medicamente.
Până aici, 35% din salariul brut a fost deja colectat cu o eficiență demnă de invidiat.
Impozitul pe venit – pentru că se putea și mai mult
După aplicarea contribuțiilor sociale, ce rămâne este impozitat suplimentar cu 10% impozit pe venit.
Pentru că, evident, simplul fapt că mai rămâne ceva trebuie corectat fiscal.
Exemplu contabil: brut vs. net (momentul adevărului)
Să presupunem un salariu brut de 5.000 lei.
CAS – 25%:
1.250 lei → pentru pensia viitorului îndepărtat
CASS – 10%:
500 lei → pentru sănătatea teoretică
Bază impozabilă:
5.000 − 1.750 = 3.250 lei
Impozit pe venit – 10%:
325 lei → pentru privilegiul de a munci
Salariu net:
👉 2.925 lei
Așadar, din 5.000 lei brut, salariatul rămâne cu aproximativ 58,5%, iar restul de 41,5% merge direct către stat.
Și asta este doar începutul, pentru că din cei 2.925 lei:
va plăti TVA la orice produs,
accize la combustibil, alcool, tutun,
impozite și taxe locale,
eventual dobânzi și comisioane bancare.
Contribuția asiguratorie pentru muncă – discreta, dar prezentă
Pe lângă toate acestea, angajatorul achită și CAM – 2,25%, adică încă 112,50 lei în exemplul nostru.
Un cost invizibil pentru salariat, dar foarte real pentru firmă, care confirmă că munca este scumpă, chiar și atunci când nu e bine plătită.
Salariul net – supraviețuitorul
Salariul net este ceea ce rămâne după ce statul și-a luat partea „rezonabilă”. Este suma cu care salariatul trebuie să:
trăiască,
economisească (teoretic),
și să continue să susțină bugetul prin consum.
Un adevărat erou fiscal, care contribuie constant, fără pauze și fără optimizări.
Sumarizare contabilă (pentru cine încă mai avea speranțe)
Pe scurt:
Salariul brut arată bine doar pe hârtie
Aproximativ 40–45% din costul total al muncii ajunge direct la stat
Salariatul este taxat când muncește, când încasează, și când cheltuie banii rămași.
Din punct de vedere contabil, salariatul român este cel mai sigur contribuabil
Din punct de vedere personal… rămâne cu satisfacția că „a contribuit”
Concluzie finală:
Salariatul român nu muncește doar pentru el.
Muncește pentru pensii, pentru sănătate, pentru buget, pentru solidaritate și, ocazional, pentru propriul trai.
