miercuri, 30 mai 2012

Contabilitatea obiectelor de inventar

Contabilitatea obiectelor de inventar se tine cu ajutorul conturilor: 
303.Materiale de natura obiectelor de inventar
323. Materiale de natura obiectelor de inventar în curs de aprovizionare
603. Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar
8035. stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosinta

Din categoria obiectelor de inventar fac parte echipamentele de protectie, echipamentele de lucru, aparate de masura si control pentru functionarea corecta a echipamentelor, mic mobilier etc.
Intrarea in gestiune a obiectelor de inventar se face prin caile obisnuite:
- prin achizitie de la furnizori
- prin aport in natura de la asociati;
- prin productie proprie;
- prin donatii;
- prin inchiriere.
Documentatia primara referitoare la obiectele de inventar:
- la intrarea in gestiune se intocmeste o Nota de intrare-receptie si o Fisa de magazie daca obiectele de inventar sunt achizitionate intr-o cantitate mare si urmeaza sa se consume treptat;
- la darea in folosinta se va intocmi un Bon de consum.

Contul 303. Materiale de natura obiectelor de inventar
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta existentei, miscarii si uzurii materialelor de natura obiectelor de inventar.
Contul 303 "Materiale de natura obiectelor de inventar" este un cont de activ.

În debitul contului se înregistreaza:
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar achizitionate de la terti (401, 408, 446, 542);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar primite de la entitati afiliate sau entitati legate prin interese de participare (451, 453);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar primite ca aport în natura de la actionari/asociati (456);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar primite de la unitate sau subunitati (481, 482);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar aduse de la terti (351, 401);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar constatate plus la inventar, a celor primite cu titlu gratuit si a celorrezultate din dezmembrari (603, 758);
- valoarea la pret de înregistrare a produselor retinute pentru a fi folosite ca materiale de natura obiectelor de inventar în aceeasi unitate (345);
- diferentele de pret în minus sau favorabile, aferente materialelor de natura obiectelor de inventar achizitionate (308).
În creditul contului se înregistreaza:
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar incluse pe cheltuieli, precum si a celor constatate lipsa la inventar sau distruse (603);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar livrate unitatii sau subunitatilor (481, 482);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar trimise spre prelucrare sau în custodie la terti (351);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar iesite prin donatie (658);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar vândute ca atare (371);
- valoarea la pret de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar distruse prin calamitati (671).
Soldul contului reprezinta valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar existente în stoc.


Contul 323. Materiale de natura obiectelor de inventar în curs de aprovizionare
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența materialelor de natura obiectelor de inventar cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care, la finele perioadei de raportare, sunt în curs de aprovizionare.Este cont de activ.
În debitul contului se înregistrează:
- valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care sunt în curs de aprovizionare (401).
În creditul contului se înregistrează:
- valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar cumpărate, pentru care s-a încheiat procesul de aprovizionare (301, 302, 303, 361, 371, 381).
Soldul debitor al contului reprezintă valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar cumpărate, pentru care s-au transferat riscurile și beneficiile aferente, dar care, la finele perioadei de raportare, sunt în curs de aprovizionare.
Contul 603. Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar
Cu ajutorul acestui cont se tine evidenta cheltuielilor privind materialele de natura obiectelor de inventar, la darea in folosinta a acestora.
Contul 603.Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar, este un cont de activ.
In debitul contului se inregistreaza:
– valoarea la pret de inregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar incluse pe cheltuieli, constatate lipsa la inventar, pierderile din deprecieri ireversibile si a celor aflate la terti si a diferentelor de pret nefavorabile, aferente (303, 308, 351);
– valoarea la pret de inregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar aprovizionate, in cazul folosirii inventarului intermitent (401);
– sume in curs de clarificare (473).
Contul 603.Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar, poate fi creditat in cursul perioadei, pentru operatiile in participatie, cu sumele transmise pe baza de decont.
La sfarsitul perioadei, soldul contului se transfera asupra contului de profit si pierdere (121).

Contul 8035. Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosință, este un cont special, funcţionând în partidă simplă, fără conturi în contrapartidă.
Cu ajutorul acestui cont se ține evidența stocurilor de natura obiectelor de inventar date în folosință.
În debitul contului se înregistrează:
- valoarea stocurilor de natura obiectelor de inventar date în folosință
În creditul contului se înregistrează:
- aceleași stocuri, în momentul scoaterii lor din folosință.
Soldul contului reprezintă valoarea stocurilor de natura obiectelor de inventar date în folosință.

Monografie contabila:
1. Se achizitioneaza obiecte de inventar in suma de 200 ron+ tva, care se dau in folosinta in aceeasi luna. Se procedeaza astfel:
a) Achizitia:
- documente: in baza facturii primite de la furnizor se intocmeste Nota de Intrare-Receptie (NIR) sau Fisa de Magazie, in 2 exemplare,
- inregistrari contabile:
% = 401      200 lei
303              161 lei
4426              39 lei
b) Darea in folosinta:
- documente: se intocmeste Bonul de Consum in 2 exemplare
- inregistrari contabile:
603 = 303   161 lei
c) Sumele se pot inregistra extracontabil in contul 8035.Stocuri de natura obiectelor de inventar date în folosinta.
Aceasta inregistrare este utila cu ocazia inventarierii patrimoniului, pentru ca asigura o evidenta a obiectelor de inventar date in folosinta de-a lungul timpului, si constituie o baza pentru verificarea listelor de inventar.

Un comentariu:

  1. pe baza bon consum materialele de natura obiectelor de inventor care se dau in folosinta se inreg.contabil 603=303 si concomitant in 8035.aceste materiale de natura ob.de inventor se mai evidentiaza in registru inventar?
    multumesc f.mult

    RăspundețiȘtergere